duminică, 24 mai 2015

Monopoli

           Mă tot gândeam despre ce să vă povestesc şi am decis să nu încep nici cu începutul şi nici cu sfârşitul excursiei. Am să încep din mijloc şi azi vă povestesc despre Monopoli, un mic orăşel situat pe malul Adriaticii, la vreo 30-40 de km sud de Bari. Nu era pe lista noastră, aveam planificat să ajungem la Matera în acea zi, dar ne-am dat seama că ne-ar fi fost destul de greu cu căruciorul pe străduţele abrupte, Bondarul era cam obosit după două zile de plimbare şi nu ar fi avut rabdare de stat în cărucior, aşa că am schimbat planul şi nu regret alegerea făcută.
           Monopoli merită vizitat, chiar şi numai aşa, într-o plimbare de jumate de zi cum am făcut noi, iar dacă mergeţi vara trebuie să luaţi în considerare faptul că la sud de oraş sunt o serie de plaje foarte frumoase cu nisip fin şi auriu care merită încercate.
          Monopoli s-a dezvoltat în timp, de la o mică aşezare pescărească la un important port pe vremea veneţienilor, perioadă în care au fost construite şi zidurile de apărare care sunt şi astăzi în picioare.
          De la gară mergi în jos, pe lângă biserica San Antonio, treci printr-un parc cu loc de joacă pentru copii şi când în sfârşit reuşeşti să iei Bondarul de la joacă, mergi tot în jos până ajungi în piaţa Vittorio Emmanuelle II, o piaţă mare cu o fântână în mijloc, în spatele căreia încep să se vadă clădirile din centrul vechi.

Biserica San Antonio

Bondar la joacă



Piața Vittorio Emmanuelle II


 
           Centru istoric e micuţ şi foate îngrijit, cu străduţe înguste şi întortochiate, cu clădiri vechi şi înalte, cu rufe atârnate la uscat, cu uşi şi obloane albastre sau verzi ce contrastează cu albul clădirilor, cu un mic port unde bărcuţele albastre se odihnesc sub privirile blânde ale localnicilor care stau la taclale pe bancă. La marginea portului sunt zidurile fostului castel de apărare, transformat în prezent în centru de expoziţii iar de-acolo, o promenadă lungă îţi poartă paşii până la plaja Cala Porta Vecchia. 







Piața Garibaldi

Terase numai bune de tras sufletul



Via Porto

Arcadă către port

Portul vechi si Palazzo Martinelli





Castello Carlo V

Pomenada






Cea mai mică biserică




Cala Porta Vecchia






            Apoi, pe alte străduţe înguste, ghidându-te după turnul ce se ridică spre cer, ajungi la Catedrala Maria Santissima della Madia care găzduieşte o icoană a Sfintei Maria cu Puncul, icoană despre care legenda spune că a fost găsită în port, pe o plută,  în zorii zilei de 16 decembrie 1117. Considerat un miracol, acest evenimet este comemorat în fiecare an de către locuritorii oraşului.




Catedrala


  
             E o adevărată plăcere să te plimbi prin orăşelul ăsta, să asculţi cum se sparg valurile pe faleză, să-ţi tragi sufletul la o terasă în Piazza Garibaldi sau să te fereşti de valuri pe plaja Porta Vecchia.











 
            La Monopoli se ajunge cu TrenItalia, din Bari călătoria durează cam 35 de minute iar biletul costă 3.10 euro. Il puteți combina cu Polignano a Mare într-o excursie de o zi și astfel împușcați doi iepuri.

Niciun comentariu: